Mergi la continut
AUTODOX

Kia EV6 este încoronată „Mașina Premium a anului 2022 în Germania”


- EV6 câștigă în categoria ‘Premium’ și este clasată a doua în categoria ‘New Energies’ pentru automobilele propulsate doar de baterii electrice sau hidrogen
- Modelul 100% electric EV6 învinge VW ID.4, Audi Q4 e-tron, Skoda Enyaq și alte modele pentru și îsi adjudecă prestigiosul premiu
- EV6 poate parcurge până la 528 kilometri cu o singură încărcare a bateriei; încărcare de la 10 la 80% în doar 18 minute



27 octombrie 2021 - Noul crossover 100% electric Kia EV6 a fost votat „Mașina anului 2022” în categoria „Premium” a concursului ‘German Car of the Year’ (GCOTY). Prestigioasa distincție vine într-un moment în care crossover-ul inovator își face debutul foarte așteptat în toată Europa.

EV6 a luptat împotriva unei serii de concurenți prestigioși pentru a câștiga distincția de top, crossover-ul inovator învingând un set variat de rivali, printre care s-au numărat Hyundai Ioniq 5, Volkswagen ID.4, Audi Q4 e-tron, Skoda Enyaq și Mercedes-Benz Clasa C. Un juriu format din 20 de jurnalişti auto a evaluat modele noi cu un preţ de bază cuprins între 25.000 şi 50.000 de euro pentru a determina câştigătorul general al categoriei Premium.

Pe lângă cele trei categorii principale care includeau modele din clasele „Compact”, pentru automobilele cu prețuri sub 25.000 de euro, „Premium”, pentru automobilele cu prețuri între 25.000 și 50.000 de euro și „Luxury”, pentru automobilele cu prețuri de peste 50.000 de euro, competiția a inclus și o categorie suplimentară numită „New Energies”, care reprezenta automobilele electrice alimentate exclusiv cu baterii sau hidrogen. Kia EV6 s-a clasat pe locul al doilea în această categorie.

„EV6 nu este doar primul model Kia bazat pe noua noastră platformă Electric-Global Modular Platform (E-GMP), ci este și prima mașină care încorporează noua și îndrăzneața noastră filozofie de design Opposites United, precum și noua siglă a companiei,” a declarat Luc Donckerwolke, Chief Creative Officer al Hyundai Motor Group. „Designul emoționant al modelului EV6, performanța dinamică, autonomia impresionantă și capacitățile de încărcare ultra-rapidă îl evidențiază cu adevărat ca fiind ceva special. Suntem mândri să primim premiul pentru Mașina Premium germană a anului, care recunoaște munca genială a echipei noastre dinamice de la Kia.”

Jason Jeong, președintele Kia Europe, a comentat: „Este fantastic să vezi că EV6 câștigă premiul „Mașina Premium a anului 2022 în Germania”. În timp ce primele livrări ale crossover-ului nostru electric inovator abia au început, această onoare este o recunoaștere clară a faptului că EV6 stabilește deja noi standarde pentru autonomie, performanță, spațiu interior și tehnologie.”

EV6 este primul automobil electric dedicat (BEV - Battery Electric Vehicle) dezvoltat de Kia, bazat pe noua sa platformă E-GMP - Electric-Global Modular Platform. Arhitectura de înaltă tehnologie permite automobilului să atingă o autonomie de până la 528 kilometri cu o singură încărcare a bateriei, conform ciclului combinat WLTP, în timp ce tehnologia avansată de încărcare de 800V face ca șoferii să poată încărca EV6 de la 10 la 80% în doar 18 minute. De asemenea, EV6 beneficiază de spațiu interior de top și de o gamă extinsă de tehnologii de infotainment și de asistență pentru șofer.

Disponibil atât în configurații cu tracțiune spate, cât și cu tracțiune integrală, clienții pot alege între bateria de înaltă tensiune cu autonomie extinsă (77.4 kWh) și standard (58.0 kWh). Acumulatorul de 77.4 kWh este asociat unui motor electric de 168 kW (229 CP) care antrenează roțile din spate, în timp ce modelele cu tracțiune integrală (AWD) cu două motoare electrice pot produce un total de 239 kW (325 CP). Un model performant EV6 GT cu tracțiune integrală, cu 430 kW (585 CP) și capacitatea de a accelera până la 100 km/h în doar 3.5 secunde va fi pus în vânzare la sfârșitul anului 2022. Pachetul de baterii de 58.0 kWh este asociat cu un motor electric de 125 kW care antrenează roțile din spate, în timp ce modelele cu tracțiune integrală - AWD cu două motoare electrice pot produce o putere combinată de 173 kW (235 CP).


 

Despre Kia Romauto
Kia Romauto (www.kia.ro) este distribuitorul oficial al autovehiculelor produse de Kia Corporation în România, din anul 2004. Activitatea sa este concentrată pe vânzarea, prin intermediul rețelei naționale de dealeri, a autoturismelor, pieselor și accesoriilor originale Kia. Compania distribuie în Romania direct și prin intermediul rețelei de dealeri, toată gama de autoturisme Kia.


Despre Kia Corporation
Kia (www.kia.com) este o marcă globală de mobilitate cu viziunea de a crea soluții durabile de mobilitate pentru consumatori, comunități și societăți din întreaga lume. Fondată în 1944, compania Kia a oferit soluții de mobilitate pentru mai bine de 75 de ani. Cu 52.000 de angajați în întreaga lume, o prezență în peste 190 de piețe și unități de producție în șase țări, compania vinde astăzi aproximativ trei milioane de automobile pe an. Kia este în fruntea popularizării automobilelor electrificate și electrice cu baterie și dezvoltă o gamă tot mai mare de servicii de mobilitate, încurajând milioane de oameni din întreaga lume să exploreze cele mai bune modalități de a se deplasa. Sloganul de marcă al companiei - ‘Movement that inspires’ - reflectă angajamentul Kia de a inspira consumatorii prin produsele și serviciile sale.

Pentru mai multe informații despre Kia Corporation și produsele noastre, vă rugăm să vizitați Centrul nostru media global, disponibil la www.kianewscenter.com.


Despre Kia Europe
Kia Europe este divizia de vânzări, marketing și service a Kia Corporation. Având sediul central în Frankfurt, Germania, acoperă 39 de piețe de comercializare din Europa și zona Caucaz.